Tatăl Luizei Melencu a murit chiar de Ziua Națională! Părintele nu a mai apucat să-l vadă condamnat pe călăul fiicei sale! – VIDEO

Publicat: 02/12/2020, 00:06
Actualizat: 02/12/2020, 12:17

Tatăl Luizei Melencu, una dintre fetele violate, ucise și arse într-un butoi din tablă de Gheorghe Dincă, a murit, marți, înainte ca anchetatorii să facă lumină, pe deplin, în dosarul „Caracal” și să-l vadă condamnat pe cel care i-a omorât copilul.

Anunțul a fost făcut de Ionelia Melencu, sora mai mare a Luizei. „Tati meu, ai plecat prea repede din lumea asta. De ce tati de m-ai lăsat , de ce Doamne mi-ai luat ce aveam mai scump pe lumea asta, de ce pe tatăl meu?”, a scris, pe Facebook, Ionelia Melencu.

Bărbatul a murit înainte ca procurorii să poată obține răspunsuri la toate întrebările legate de dosarul Caracal sau să-l vadă, pe Gheorghe Dică, condamnat definitiv.

Acesta este acuzat că, la data de 14 aprilie 2019 pe Luzia Melencu, a dus-o la casa lui din Caracal, unde a ţinut-o trei zile imobilizată de pat, a legat-o la ochi şi a violat-o de mai multe ori.

Apoi, ca să distrugă probele, a omorat-o şi apoi i-a ars cadavrul într-un butoi. În același mod, bărbatul a procedat și cu cea de-a doua victimă, Alexandra Măceșanu.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pe 15 ianuarie 2020 pentru trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de morminte.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu...
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de...
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Un agent de securitate al lui Drake a fost împușcat la locuința rapperului. Ce se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Se schimbă legea pentru cei cu card de sănătate. Decizie la Guvern: La fel ca...
Un celebru artist român s-a sinucis din dragoste. N-a putut trece peste despărțire
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Cristina Spătar a suferit într-un grav accident în timp ce mergea spre casă: ”Au venit...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Test de cultură generală. De ce sunt roșiile roșii?